Imaginează-ți emoția: în sala de la Washington, Adrian Năstase depune instrumentele de ratificare, iar România devine membră NATO cu drepturi depline. Era 29 martie 2004, ziua când țara noastră a fost adoptată de una dintre cele mai puternice alianțe militare ale lumii. Odată cu noi, șase alte țări – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia – și-au găsit locul la masa marilor puteri. Tricolorul nostru a fluturat mândru pe 2 aprilie la sediul NATO din Bruxelles.
Dar ce înseamnă asta pentru noi, ca națiune? Un scut protector? O declarație de apartenență la lumea occidentală? Sunt doar câteva dintre gândurile care ne-au frământat pe atunci și care continuă să ne definească. Prima duminică din aprilie marchează ‘Ziua NATO’, un simbol al angajamentului nostru față de valorile democrației și securității comune.
Revenind în timp, un alt 29 martie ne amintește de ziua în care, în 1923, Constituția României Mari a intrat în vigoare. Acest document a cementat unitatea națională realizată prin Marea Unire din 1918 și a fost baza pe care statul modern român s-a construit. Cu influențe occidentale și un spirit avansat, constituția a rămas un model până la venirea autoritarismului lui Carol al II-lea.
Între timp, pe tărâmuri mai îndepărtate, un grup de fermieri chinezi dă peste o descoperire extraordinară: armata de teracotă, gardienii necunoscuți ai primului împărat al Chinei. Acești 8.000 de soldați, fiecare unică și inițial pictați în culori vibrante, au fost păstrătorii legendelor, aducând istoria la viață și conectând trecutul cu prezentul.
