E posibil ca rapoartele despre microplastice să fi fost umflate fără să știm? Chiar acum, echipa Universității din Michigan spune un clar „da” și suspectul principal nu este nimic altceva decât… mănușile de laborator!
Într-un joc ironic al științei, mănușile, aceleași care ar trebui să protejeze integritatea experimentelor, sunt cele care generează rezultate alarmante, dar înșelătoare. Anne McNeil și Madeline Clough au descoperit că particulele de stearat, folosite în procesul de fabricație al mănușilor, sunt confundate cu microplasticele reale. Atunci când mănușile ating probele, lasă în urmă un val de particule, deghizate abil ca amenințări de mediu.
Unde este problema? Spectroscopia vibrațională, tehnica standard pentru identificarea microplasticelor, tratează în mod eronat aceste particule de stearat ca polietilenă – cel mai răspândit plastic din natură. Și nu vorbim de un număr mic de particule! Când echipa a pus la test șapte tipuri de mănuși, rezultatele au arătat peste 7.000 de particule pe milimetru pătrat.
De ce este aceasta descoperire crucială? Înțelegerea greșită a cantității de microplastice are impact direct asupra politicilor și regulilor viitoare de mediu și sănătate. Particulele sub 5 micrometri sunt deosebit de insidioase, capabile să pătrundă adânc în celule și să creeze probleme majore de sănătate și ecologie.
Cercetătoarele sugerează soluții: să renunțe la mănuși acolo unde este posibil sau să adopte variantele fără stearat, folosite în producția electronicelor. Știința nu stă pe loc. Metode noi apar pentru a corecta datele vechi, contaminate.
Deci, data viitoare când citim despre o avalanșă de microplastice, poate că e timpul să întrebăm: nu cumva sursa adevărată este mai… de mână?
