Până și Maserati apelează la tehnologia din China: noul EV al mărcii italiene, dezvoltat cu Huawei și JAC, a finalizat designul exterior și tinteste producția în 2027. Tridentul din Modena recurge la inovația chineză pentru a se salva. Într-o mișcare care confirmă reconfigurarea profundă a peisajului auto mondial, un brand istoric de lux precum Maserati se îndreaptă către gigantii tehnologici din China pentru următoarea sa generație de vehicule cu emisii zero.
Proiectul comun, dezvoltat în parteneriat cu Huawei și constructorul JAC, a finalizat faza de design exterior și vizează intrarea în producția de serie în trimestrul al patrulea din 2027, conform publicației financiare chineze Yicai. Inițiativa, denumită intern „Maserati Design”, reunește un trio strategic: gigantul tech Huawei, producătorul auto JAC și grupul-mamă al mărcii italiene, Stellantis.
Schema comercială preconizată este inedită: vehiculele vor fi vândute în China sub brandul de lux Maextro, urmând ca pe piețele internaționale să poarte emblema consacrată Maserati. Colaborarea vizează lansarea a două autovehicule cu propulsie electrică. Împărțirea sarcinilor industriale evidențiază unde se află astăzi competențele critice: pentru a păstra pedigree-ul legendar „Made in Italy”, asamblarea finală pentru piețele din afara Chinei ar putea fi localizată în Peninsulă.
Scenariul analizat presupune expedierea structurilor de caroserie din China către fabricile istorice Maserati din Modena sau Cassino, unde vor avea loc instalarea finisajelor interioare de lux și calibrarea dinamică a șasiului. Brandul Maextro este dezvoltat de Huawei și JAC în cadrul ecosistemului HIMA (Harmony Intelligent Mobility Alliance), concurând pe piața internă direct cu etaloane precum Mercedes-Maybach Clasa S.
În mai 2025, Maextro va lansa limuzina S800 cu opțiuni de propulsie pur electrică și autonomie extinsă (EREV), la prețuri între 102.000 și 146.700 USD. Gama mărcii include și monovolumele premium de reprezentanță V680 și V800. Deși conducerea JAC a menționat într-un raport de reglementare că discuțiile cu Stellantis și Huawei nu au atins încă forma unui contract definitiv cu forța juridică obligatorie, calendarul de inginerie avansează rapid.
Apelul Maserati la tehnologia Huawei și liniile JAC vine pe fondul unei crize severe de vânzări. Casa auto italiană a livrat mai puțin de 8.000 de vehicule la nivel global în 2025, o prăbușire dramatică față de vârful de aproximativ 49.000 de unități atins în 2017. Exercitiul financiar pe 2025 s-a soldat cu o pierdere operațională ajustată de 198 de milioane de euro.
CEO-ul mărcii din cadrul grupului Stellantis, Antonio Filosa, a semnalat deja că parteneriatele industriale externe sunt indispensabile pentru viitorul brandului, o nouă strategie pe termen lung urmând să fie prezentată oficial în decembrie 2026. Faptul că un simbol secular al performanței italiene precum Maserati ajunge să utilizeze creierul software Huawei și platformele JAC demonstrează că mitul autosuficienței europene s-a destrămat: în era software-ului și a bateriilor, chiar și legendele din Modena sunt forțate să împrumute tehnologie din China pentru a rămâne relevante.