Un scenariu la care nu te-ai fi așteptat: Islanda și Norvegia își reevaluează decizia de a rămâne pe margine. Într-un context geopolitic instabil, ele se gândesc serios să adere la Uniunea Europeană. Când ultimul referendum pe această temă a avut loc în 1992, cine ar fi prezis că teama de instabilitate va duce țările nordice mai aproape de Bruxelles?
Catalizatorul deciziei? Invazia Rusiei în Ucraina și politica impredictibilă a fostului președinte american, Donald Trump. Tarifele la import și amenințarea cu ocuparea Groenlandei au fost „ultimul cui în sicriul” izolării nordice. Marta Kos, comisarul european pentru extindere, explică: un loc la masa UE nu e doar un simbol, ci o adevărată plasă de siguranță.
Reykjavík nu pierde timp și a accelerat pregătirile pentru referendumul care să decidă reluarea negocierilor de aderare. Torgurdur Katrin Gunnarsdottir, șefa Ministerului Afacerilor Externe al Islandei, subliniază: „Am fi mai puternici într-un grup mare de țări cu valori comune – democrație, libertate, drepturile omului.”
Și dacă te întrebi, Norvegia nu stă deoparte. Maria Varteressian, viceministrul norvegian de externe, confirmă interesul pentru un posibil referendum, chiar dacă vremea încă nu pare prielnică. „Acum nu e momentul să rămânem singuri”, spune un alt oficial norvegian.
Totuși, pentru UE, acest entuziasm al țărilor bogate din nord e mai binevenit decât extinderea către estul sărac al Europei. Toate cele 13 țări care au aderat după 2004 primesc din bugetul UE mai mult decât contribuie, iar adăugarea unor țări ca Ucraina, Moldova, Serbia sau Muntenegru ar însemna împărțirea unei „pâini” și mai mici.
Diplomați UE comentează că „nu vrem încă o Ungarie sau Slovacie. Ce va fi cu ele peste 10–15 ani?” Dar Islanda și Norvegia? „Indeplinesc deja 80% din cerințe”, zice un oficial UE. Cine știe? Aderarea lor s-ar putea întâmpla mai repede decât ne imaginăm.
