Ce ai face dacă cel mai emblematic brand german ar fi alungat de pe una dintre cele mai mari piețe din lume? Mercedes-Benz se află într-un moment critic, riscând o interdicție totală în SUA, iar totul se reduce la un proiect legislativ care vrea să contracareze influența crescută a Chinei.
Miza este uriașă. Mercedes-Benz, care domină industria auto premium, ar putea pierde complet accesul la piața americană din cauza investitorilor săi chinezi. Proiectul de lege aflat pe masa Camerei Reprezentanților definește companiile controlate de adversari străini ca având investitori ce dețin peste 15% din capital. Surpriză, chinezii au deja peste 20% din Mercedes.
Întrebarea e: va mai putea Mercedes să-și vândă cele peste 300.000 de mașini anual pe piața americană? Mai mult decât atât, cum rămâne cu mii de angajați americani de la fabricile din Alabama, puncte cheie pentru SUV-uri și vehicule comerciale?
Deși reprezentanții Mercedes se mișcă rapid pentru a negocia modificări sau derogări, presiunea crește. Efectele unei astfel de legi ar putea dezlănțui un domino în toată industria auto europeană: giganți ca Volvo, Polestar sau Lotus – toți cu acționariat chinez – ar putea avea aceeași soartă.
Aceste saptămâni sunt critice. Congresul american decide nu doar viitorul unei companii, ci soarta a zeci de mii de locuri de muncă și o bucată importantă din economia auto globală. Fiecare mișcare contează și întreaga lume urmărește, pentru că jocul s-ar putea schimba dramatic.