Te-ai gândit vreodată cât de puțin pește local ajunge pe mesele noastre? România, cândva un lider în producția de pește, se transformă rapid într-un mare importator. În timp ce restul lumii dezvoltă acvacultura, la noi, producția scade alarmant.
Ce s-a întâmplat? Odată cu declinul pescuitului din anii 1990, flota noastră a fost vândută sau scoasă din uz. Acvacultura, cândva o speranță, nu mai este ce era. Dacă în anii 1960 produceam 13.700 de tone de pește, acum abia atingem 11.200 de tone. Contrastul este dureros, având în vedere că în perioada comunistă depășeam 50.000 de tone.
Care este impactul? Țara noastră se sprijină pe importuri care depășesc 100.000 de tone anual, aducând doar 13% din consumul intern prin producție locală. Suntem în situația de a depinde de alte țări pentru a satisface cererea internă, plătind aproape 500 de milioane de euro pe importuri de pește.
Care sunt speranțele? Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, promite o revoluție în sectorul acvaculturii, semnând un memorandum pentru a deschide piața chineză pentru exporturile noastre. Dar va fi aceasta soluția de care avem nevoie?
Concluzia este una clară, fără a o formula explicit: trebuie să reacționăm rapid dacă vrem să revitalizăm industria piscicolă locală și să ne protejăm resursele.
