Ce s-ar întâmpla dacă o țară din Europa și-ar dubla efectivul militar în doar zece ani? Polonia face exact asta și nu se oprește aici. Pe 15 august, în aceeași zi în care România sărbătorește Ziua Marinei, Varșovia a strălucit cu o defilare militară grandioasă, demonstrând că armata sa va deveni cea mai mare din Europa. Prim-ministrul Donald Tusk a declarat cu mândrie: „Armata noastră va determina soarta regiunii!”
Pe fondul invaziei ruse în Ucraina, Polonia a înțeles că trebuie să acționeze rapid. Defilarea a inclus 300 de vehicule blindate și aproximativ 2.000 de soldați, un spectacol menit să arate că Varșovia nu se teme de provocări. Tusk a subliniat că țara își construiește o forță militară modernă și impresionantă, recunoscută și apreciată de aliați.
Începând din 2014, Polonia și-a dublat efectivul militar, crescând de la 100.000 la 216.000 de soldați, devenind astfel a treia armată ca mărime din NATO, după SUA și Turcia. Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a confirmat că forțele de luptă numără acum 220.000 de soldați, cu un obiectiv ambițios de 300.000 în serviciul activ și încă 200.000 în rezervă.
Acest salt impresionant nu este doar o statistică militară, ci o mișcare strategică care ar putea redefinește echilibrul de putere în Europa. Polonia își asumă un rol de lider, pregătindu-se să facă față provocărilor viitoare și să protejeze nu doar granițele sale, ci și securitatea întregii regiuni.