Astăzi, 24 decembrie, marcăm 85 de ani de la nașterea lui Constantin Oțet, cunoscut de toți ca Nea Tica. Din păcate, februarie viitor marchează 27 de ani de când s-a alăturat stelelor. Trăit-a doar 58 de ani, iar viața i-a fost scurtată poate pentru că și-a pus sufletul în fiecare moment.
Anul înainte de a pleca, l-au înlăturat de la Universitatea după câteva etape, în ciuda rezultatelor sale. Într-un moment neașteptat, a trebuit să facă loc unui alt nume – Alesanco. Lumea îl știe ca antrenorul Craiovei Maxima, eroul ediției 1982-83, dar înainte de asta fusese secund la două titluri ale Craiovei, alături de Constantin Cernaianu și Oblemenco.
Una dintre dezamăgirile sale a fost demiterea din martie 1984, după o înfrângere cu Rapidul. În locul său a venit Mircea Rădulescu, nu doar un fost coleg de facultate la ICFS (actualmente ANEFS), dar și un bun prieten. La plecarea sa din februarie 1999, primul alături de familie a fost Mircea Rădulescu.
Prin voia destinului, l-am cunoscut altfel pe Nea Tica. Nu doar în anii de presă, dar chiar atunci când conducea Craiova Maxima. Locuiam în același bloc de pe Unirii, vizavi de Banca Națională, el stând la etajul trei. Îl vedeam zilnic cum ieșea pe balcon, își aprindea țigările și privea în zare, gândindu-se probabil la acele meciuri fantastice.
Vecinul meu nu avea niciodată mașină. Își petrecea timpul privind spre apus, poate visând la momentele cu Antognoni, Tigana sau Giresse. Cu Nea Tica se stinge o parte din magia fotbalului nostru. Îți mulțumim, vecine, pentru amintirile tale nemuritoare și respect unui om de legendă!
About the Author
