Bucureștiul se află în fața unui paradox frustrant: avem cele mai moderne tramvaie și autobuze din istoria orașului, dar avem un sistem de încasări rămas în era biletului de hărtie capsat. Subvenția uriașă înghite bugetul Capitalei, în timp ce rata de neplată rămâne o gaură neagră.
Soluția nu mai stă în angajarea mai multor controlori care să se joace de-a v-ați ascunselea prin autobuze, ci într-o schimbare de paradigmă prezentă în Londra, New York sau Amsterdam: Accesul permis exclusiv prin ușa din față, cu validare obligatorie sub ochii șoferului.
1. Adio, controlori! Șoferul devine „manager de cabină”
În prezent, controlul în STB este ineficient, sporadic și adesea generator de conflicte. Prin transformarea primei uși în singura cale de acces, nevoia de echipe de control dispare aproape complet.
- Cum funcționează: Călătorul urcă, apropie cardul sau telefonul de validatorul aflat lângă șofer, iar un semnal sonor și vizual confirmă plata.
- Rezultatul: Frauda scade spre zero. Nimeni nu urcă fără să plătească atunci când trebuie să treacă prin fața conducătorului auto.
2. Civilizație prin flux: Urcă pe față, coboară pe spate
Una dintre marile probleme ale confortului în STB este aglomerația haotică de la uși. „Modelul Londra” impune un flux unidirecțional.
- Călătorii nu se mai ciocnesc unii de alții. Ordinea la urcare elimină îmbrâncelile și permite o evidență clară a gradului de ocupare.
- Când mașina e plină, șoferul nu mai deschide ușa din față, iar călătorii din stație înțeleg vizual că trebuie să aștepte următorul vehicul.
3. Siguranță și respect pentru bunul public
Prezența obligatorie prin fața șoferului descurajează automat actele de vandalism sau comportamentul inadecvat. Vehiculele noi (Astra, Solaris, ZTE) ar putea fi menținute într-o stare impecabilă mult mai mult timp. Șoferul capătă un rol de autoritate, fiind cel care „validează” intrarea fiecărui membru în comunitatea călătorilor plătitori.
4. Obstacolele: Timpul în stație și mentalitatea
Criticii acestui sistem vor invoca două probleme: timpul de staționare și lungimea autobuzelor.
- Timpul: Da, la început, staționarea ar putea dura cu câteva secunde mai mult. Însă, odată ce plata digitală (card/telefon) devine un reflex, procesul durează sub 2 secunde per persoană.
- Benzile unice: Pentru ca acest sistem să nu blocheze orașul, STB are nevoie de benzi unice pe toate marile bulevarde. Autobuzul trebuie să recupereze pe traseu timpul pe care îl „pierde” cu civilizarea călătorilor în stație.
Concluzie: O decizie politică curajoasă
Implementarea taxării la intrare ar transforma STB dintr-o gaură neagră financiară într-un serviciu sustenabil. Banii economisiți din salariile controlorilor și cei recuperați din eliminarea „blatului” ar putea fi reinvestiți în frecvența curselor.
Este Bucureștiul pregătit pentru această disciplină? Probabil că nu toți vor fi încântați, dar este singura cale prin care transportul public poate înceta să mai fie un „serviciu social” degradat și să devină o alternativă reală și respectată la mașina personală.
About the Author
