Prețul pe care îl plătim la magazin nu reflectă doar valoarea brută a produsului. De la fermă sau fabrică, fiecare aliment parcurge un drum lung, presărat cu costuri care se acumulează treptat: procesare, ambalare, transport, depozitare și adaosuri comerciale. Acești factori pot face ca prețul să se dubleze sau chiar să se tripleze până ajunge în coșul nostru de cumpărături.
Lactatele oferă un exemplu elocvent. La poarta fermei, un litru de lapte poate costa aproximativ 2,60 lei, dar la raft ajunge să fie 9 lei. De ce? Intermediarii contribuie cu costuri și adaosuri: procesatorii își adaugă cheltuielile de producție, distribuitorii vin cu logistica, iar magazinele își aplică și ele adaosuri. Fiecare etapă adaugă un cost, iar TVA-ul aduce și el un leu pe litru în buzunarul statului.
Pâinea urmează un traseu similar. Din fabrică pleacă la 2,50 lei, dar pe raft îl găsim la 4 lei, din aceleași motive. Chiar dacă legea plafonează adaosul comercial, scumpirile tot apar, afectând prețul final. Astfel, costurile suplimentare din lanțul de producție se reflectă inevitabil în buzunarele noastre.