Kievul se confruntă cu o criză acută de siguranță. Ce se întâmplă când promisiunile primarului Vitali Kliciko se dovedesc a fi doar vorbe goale? Pe 12 septembrie, Kliciko anunța cu mândrie achiziția a 40-50 de adaposturi mobile, care ar fi fost amplasate în stațiile de transport. Dar la doar câteva săptămâni distanță, realitatea lovește: numărul real de adaposturi care vor ajunge în oraș este mult mai mic, iar termenul de livrare, mult mai lung. Asta înseamnă că cetățenii Kievului rămân expuși în fața pericolelor, cu doar patru adaposturi mobile în funcțiune, toate instalate de organizații private.
Conform unui raport alarmant al administrației de stat a orașului Kiev (KMDA), orașul are nevoie urgentă de cel puțin 620 de adaposturi mobile și 7.894 de adaposturi convenționale. Kliciko a promis, dar unde sunt rezultatele? Oare cine va lua măsuri înainte ca o nouă tragedie să lovească orașul? Într-o vreme în care fiecare zi poate aduce o nouă amenințare, lipsa de acțiune este cu adevărat inacceptabilă.
Planul actual prevede achiziția a 14 adaposturi mobile, dar cu un cost total estimat de 54,2 milioane de grivne, echivalentul a aproximativ 1,2 milioane de dolari. Cât de mult valorează siguranța cetățenilor? Cu toate acestea, bugetul orașului pentru siguranța publică este de doar 300 de milioane de grivne pentru perioada 2027-2029. Aceasta înseamnă că banii sunt puțini, iar planificarea ineficientă a districtețelor nu ajută deloc situația.
Mai mult, responsabilitatea pentru construcția și întreținerea adaposturilor este împărțită între administrațiile de district, care nu sunt subordonate primarului, și proprietarii individuali ai imobilelor. Acest haos administrativ transformă o problemă de siguranță într-un labirint birocratic. Aproape 90% din cele 4.385 de spații de protecție civilă din Kiev sunt doar adăposturi de bază, care nu oferă un nivel adecvat de protecție. În timp ce cetățenii își pun viața în pericol, cei care ar trebui să protejeze comunitatea se înghesuie în birocrație.
Ce se va întâmpla în continuare? Răspunsul este simplu: Kievul are nevoie de mai mult decât vorbe. Are nevoie de acțiune și de soluții rapide. Cât timp va mai trece până când oamenii din Kiev vor avea cu adevărat locuri sigure unde să se refugieze?
