Ce-ar fi dacă am descoperi că primatele comunică într-un mod mai sofisticat decât am crezut vreodată? Un nou studiu sugerează că trei specii de primate non-umane ar putea folosi tipare gramaticale similare cu cele ale limbajului uman. Marmosetele, maimuțele colobus și bonoboa sunt acum în centrul atenției, iar cercetătorii afirmă că vocalizările lor prezintă asemănări surprinzătoare cu limbajul nostru.
Până acum, se considera că gramatica recursivă supraregulată era exclusiv umană, dar dovezile recente sugerează altceva. Lingvistul Remo Nitschke de la Universitatea din Zürich și echipa sa au demonstrat că aceste primate generează secvențe de sunete care ar putea fi descrise prin gramatici avansate. Cu alte cuvinte, ele vorbesc, chiar dacă nu o fac în limbajul nostru.
Studiul, publicat pe bioRxiv, aruncă o nouă lumină asupra modului în care percepem comunicarea animalelor. Folosind modele matematice complexe, cercetătorii au analizat vocalizările primatelor, comparându-le cu cele umane. Rezultatele sunt tulburătoare: toate cele trei specii analizate folosesc elemente asociate gramaticii supraregulate. Aceasta sugerează că structurile complexe ale comunicării nu sunt un privilegiu exclusiv al oamenilor.
Însă nu ne grăbim să tragem concluzii. Deși aceste descoperiri sunt promițătoare, cercetătorii subliniază că este prea devreme pentru a afirma cu certitudine că primatele folosesc gramatica așa cum o facem noi. Este posibil ca aceste structuri să reflecte simple organizări formale, similare cu sintaxa muzicii sau cântului animalelor.
Ce înseamnă toate acestea pentru noi, oamenii? Poate că diferențele dintre limbajul nostru și cel al primatelor nu sunt atât de mari pe cât am crede. Această descoperire ar putea rescrie istoria evoluției limbajului, întrebându-ne: dacă nu sintaxa, atunci ce a fost pasul esențial care a permis evoluția limbajului uman?
Într-o lume în care ne dorim să ne înțelegem mai bine, aceste descoperiri ar putea transforma modul în care privim nu doar primatele, ci și natura comunicării în ansamblu.
