Ce se întâmplă când o promisiune se transformă într-o povară financiară? România se află în fața unei pierderi colosale, estimată între 77 și 124 de milioane de euro, din cauza nerespectării jalonului PNRR privind închiderea centralelor pe cărbune. Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, a tras un semnal de alarmă, iar acum întreaga țară se întreabă: cine va plăti prețul acestei neîndepliniri?
Elisei a explicat că penalitatea va fi stabilită de experții Comisiei Europene, în funcție de dovezile pe care România le va prezenta. Pe scurt, banii pe care îi pierdem acum ar putea fi justificați prin funcționarea unor centrale precum Turceni 5, care, deși generează costuri, asigură salarii și profitabilitate. Cât de mult valorează energia pe care nu o avem?
În timp ce România se zbate cu această situație, centralele care ar fi trebuit închise rămân deschise din motive bine cunoscute. Elisei a menționat că, din cele 3.780 MW pe care România s-a angajat să-i închidă, 710 MW sunt încă în funcțiune, iar motivul este evident: lipsa alternativelor. De ce nu am înlocuit aceste capacități cu centrale pe gaz, așa cum era planificat inițial? Răspunsul este simplu: costurile au explodat.
Prețul unui megawatt instalat într-o centrală pe gaz este acum dublu față de acum 4-5 ani, când România și-a asumat aceste jaloane. Elisei a recunoscut că această situație a fost anticipată, dar nu s-au găsit oferte viabile. Astfel, ne aflăm într-un paradox economic: pierdem bani din cauza unei promisiuni neîndeplinite, dar continuăm să funcționăm cu soluții costisitoare.
Deciziile de acum vor avea un impact pe termen lung. Dacă nu reușim să ne adaptăm, risipim nu doar resurse financiare, ci și oportunități de dezvoltare. Rămâne întrebarea: cât de mult suntem dispuși să plătim pentru a rămâne pe drumul corect în tranziția energetică?
