Te-ai întrebat vreodată cum este posibil să stai la masă cu cineva care are puterea să schimbe echilibrul lumii cu un singur buton? Când JD Vance, vicepreședintele SUA, a părăsit întâlnirile cu Mohammad-Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian, s-a simțit exact așa. Iranul și programul său nuclear rămân subiecte fierbinți, iar tensiunea crește pe măsură ce nu există un ‘angajament ferm’ împotriva obținerii unei arme nucleare. Asta ar trebui să ne neliniștească pe toți.
La sfârșitul săptămânii trecute, discuțiile s-au concentrat pe un singur aspect critic: uraniumul îmbogățit al Iranului și posibilitatea ca acesta să fie transformat în arme nucleare. Conform surselor, Iranul dispune de până la 440 kg de uraniu îmbogățit la 60%, un pas mic, dar crucial, până la calitatea militară de 90%. O astfel de cantitate ar putea alimenta mai multe bombe.
Cu toate acestea, drumul de la uranium la o armă utilizabilă nu este clar definit. Transmutația uraniului îmbogățit într-un focos complet funcțional ar putea dura câteva luni, însă provocarea principală rămâne livrarea: cum pot monta Iranienii această forță teribilă pe o rachetă sau o altă platformă de atac?
Faptele sunt simple: SUA și Israelul au desfășurat atacuri la Natanz și Fordow, lovind instalațiile și provocând prăbușirea unor tuneluri strategice. Cu toate acestea, uraniul este încă acolo, sub munți, gata să fie extras și transformat în arme dacă negocierile eșuează.
Dar de ce și-ar dori Iranul o astfel de capacitate? Oficialii iranieni continuă să sublinieze decretul ayatollahului Ali Khamenei împotriva armelor nucleare ca fiind ‘neislamice’. Cu toate acestea, între regimul său și posibila succesiune a fiului său Mojtaba, sunt multe necunoscute care provoacă îngrijorări la nivel global.
Într-o lume post-2015, după ce SUA s-a retras din acordul nuclear, se conturează o nouă variantă: suspendarea completă a îmbogățirii uraniului. David Albright, expert în non-proliferare nucleară, accentuează faptul că un moratoriu de cinci ani nu ar fi suficient; este o mică pauză în timp ce o umbră mai lungă se întinde asupra negocierilor.
Așadar, să simțim greutatea acestor negocieri: liderii lumii nu doar discută despre arme și tratate, ci și despre pacea fiecăruia dintre noi. Nu e vorba doar de statistici sau de promisiuni internaționale abstracte, ci de liniștea noastră zilnică. Ne vom aduna speranțele într-un alt ‘acord istoric’ sau ne vom trezi într-un viitor unde butoanele roșii devin realitate? Cursa pentru a preveni o asemenea zi continuă, iar următoarele decizii sunt critice.
