- România produce tot mai puțin pește, dependenta de importuri crește alarmant.
- Acvacultura mondială e în plină expansiune, dar România urmează trendul opus.
- Autoritățile încearcă să revigoreze sectorul, cu planuri ambițioase și parteneriate strategice.
De ce contează
România importă masiv pește, de 10 ori mai mult decât exportă, iar producția internă acoperă doar 13% din consum. Într-o economie globală din ce în ce mai competitivă, securitatea alimentară devine crucială, iar revitalizarea acvaculturii ar putea schimba jocul. Memorandumul cu China ar putea deschide noi piețe și oferi un suflu proaspăt sectorului agroalimentar românesc.
Detalii
Peștele e un lux pe care România pare să nu și-l mai permită, depinzând dramatic de importuri. Dar ce se întâmplă când vezi cum alții navighează cu succes marea acvaculturii și tu rămâi pe loc? În timp ce peștii din fermele acvatice cuceresc lumea, acvacultura românească scârțâie, producția scăzând de la epoca comunistă până astăzi. De la 50.000 de tone pe vremuri de glorie la un palid 11.200 de tone în 2023, declinul e evident. Capturile de pește salbatic au avut și ele de suferit, cu doar 6.613 tone acum față de 24.300 de tone în 1960. România plătește scump peștele de import, aproximativ 500 de milioane de euro, fiind în această privință similară doar cu dependența de orez. În aceste ape tulburi, Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, promite un colac de salvare: acvacultura se va dezvolta iar legăturile cu China ar putea aduce beneficii neașteptate. Este începutul unei noi ere pentru sectorul nostru acvatic, una în care autoaprovizionarea devine o prioritate și peștii săi au șansa să recucerească mesele românilor.
