Stop! E cazul să plătim 600 de milioane de euro pentru doze nefolosite de vaccin COVID-19? Fără înflorituri, asta e esența duelului politic dintre Alexandru Rafila și Vlad Voiculescu. O întrebare arzătoare care ne privește pe toți: cum a ajuns România să piardă un proces colosal cu Pfizer?
Într-un colț, Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, susține că decizia de a nu mai achiziționa 29 de milioane de doze a fost absolut necesară. Potrivit lui, a fost un act de responsabilitate să protejeze bugetul de sănătate de blocaje costisitoare. ‘Am decis să nu blochez resursele în stocuri inutile,’ afirmă Rafila.
Dar în colțul opus, Vlad Voiculescu îl învinuiește pe Rafila de inactivitate, numind situația ‘probabil cel mai scump dat cu seen din istoria României’. Voiculescu susține că România a ratat o ofertă europeană care ar fi economisit sute de milioane de euro.
Depozite pline și cerere în scădere
Realitatea e că depozitele României erau deja pline de vaccinuri expirate. ‘Am găsit stocuri uriașe la preluarea mandatului,’ explică Rafila, care a vândut și donat ce a putut din surplus.
Jocul negustorilor și maratonul negocierilor
În culise, au fost runde de negocieri cu Pfizer și Comisia Europeană. Rafila afirmă că s-a implicat activ, dar fără rezultate favorabile, spre deosebire de alți producători care au renunțat la pretenții. ‘Nu puteam semna, în tăcere, plăți uriașe,’ explică el.
Voiculescu, însă, ne oferă o altă fațetă a poveștii. Amendamentul 5, spune el, era o șansă ratată de a rezolva problema cu flexibilitate: mai puține doze, esalonare, și economisire masivă.
Până unde merge responsabilitatea?
Este clar: pentru unii, Rafila e un erou econom care luptă pentru pacienți; pentru alții, este un simbol al procrastinării costisitoare. Cert e că povestea e departe de a fi încheiată. Ce preț plătim pentru inactivitate și ce lecții învățăm? Cititorule, concluzia e în mâinile tale!
