O noapte rece la granita Iran-Turcia. Zeci de oameni, unii extenuati, altii plini de speranta, asteapta cu sufletul la gura sa treaca in Turcia. Nu este o coada obisnuita la vama – este o coada a vietii si a mortii. In timp ce multi dintre ei nu-si mai pot numara pasii facuti pe jos, cei mai multi nu-si gasesc cuvintele pentru a-si exprima amestecul de teama, epuizare si, in mod surprinzator, usurare.
Ce ii aduce aici? O poveste comuna a unui vis intrerupt si a unei noi sperante. Oamenii fug de bombardamentele din orasele natale, isi parasesc casele si vietile pe care le-au cladit cu atata munca. Cu doar cateva lucruri adunate in valize mici si telefoane fara cartele SIM, aceste suflete ratacite cauta un loc sigur si, mai presus de toate, sansa de a-si face auzite vocile. Unii spun ca il asteapta pe Reza Pahlavi, un simbol al opozitiei, in speranta ca va aduce schimbarea mult dorita.
Povestea lui Ebrahim Eidi, un om al cauzei. La 61 de ani, Ebrahim si-a petrecut ultimele trei decenii in Olanda, ajutand refugiatii. Intoarcerea in Iran i-a oferit o perspectiva diferita – situatia de acum pare mai sumbra ca oricand. „Oamenii vor ca guvernul sa se schimbe complet”, spune el, avand in minte pe cei care au ramas in urma, din iubire de tara sau frica de necunoscut.
Leila, o mama curajoasa. Dupa ce si-a pierdut legatura cu familia sa din Shiraz, a decis sa se intoarca. Pentru ea, a fi alaturi de cei dragi, chiar si in fata pericolului, este o prioritate absoluta. „Nu ii pot proteja impotriva bombelor, dar pot sa fiu alaturi de ei”, spune cu hotarare.
Hamid Shirmohammadzadeh, un tata disperat. Fost rezident al Japoniei, a ales sa se intoarca in Iran cand viza i-a expirat. Cu o zi inainte de izbucnirea razboiului, s-a trezit prins in haosul bombardamentelor din Teheran. In prezent, el si familia sa asteapta, sperand sa obtina vize pentru o viata mai buna, undeva departe de zgomotul razboiului.
Mohammad Soltanzadeh, povestea unei calatorii infernale. Originar din Afganistan, Mohammad a parcurs un drum lung si obositor din Mashhad spre granita, dorind sa se intoarca in Europa. „Oamenii erau putin tristi, dar viata mergea inainte”, explica el, reflectand starea de spirit a celor care au ramas in Iran.
Mohammad Fauzi, un muncitor egiptean fara refugiu. Traversarea granitei a fost o adevarata incercare pentru Mohammad, fara SIM, fara moneda locala si fara sa cunoasca limba. Isi aminteste cum fabricile de marmura au fost inchise si oamenii si-au pierdut sursele de venit. „Vreau sa ma duc acasa, in tara mea”, spune el, cautand siguranta in mijlocul incertitudinii.
In drumul lor catre siguranta, acesti oameni si-au lasat in urma nu doar casele, ci si o parte din sufletul lor. Speranta ca viata poate deveni din nou normala ii impinge sa mearga inainte, sa infrunte necunoscutul cu curaj si determinare.
